Despre prieteni si alte cele..

Bai cat de tare e s-o lekkeresti cu prietenii de ani de zile.. Cat de tare e sa vii acasa, sa-ti arunci geanta intr-un colt si sa o intrebi pe mami ce-i de mancare, sa-i povestesti de ce-ti mai fac prietenele si pe urma sa o suni pe una dintre ele sa-i zici – hai sa ne vedem pe motoare la o cafea.. da asta apreciezi mai tarziu, cand le duci dorul, un pic..

Si totusi, da nu ne melancolizam – ideea e ca tot e bine sa te vezi si cu prietenii nu de asa mult timp, in Amsterdam la o cina in micutul restaurant olandez in care mergem tot timpul, sa palavragim de toata lumea din hash pe si de vietile noastre. Da, bineinteles, este vorba de Franc. Ce-am mai facut si ce o sa mai facem si cum o sa ma ajute in continuare – nu este prea tare ? Si radem de tot ce se intmapla in jur, de postere si de colega lu fi-sa de 12 ani care a ramas insarcinata, de toti handicapatii care urla dupa ceva si olandezii calmi care mai degraba te lasa sa treci in fata lor, decat sa se enerveze. Dar doua colege de-ale mele vorbeau si am inteles chintesenta din filozofia lor – ok, eu te las in fata mea, nu-i problema. Da daca te bagi si te faci ca nu ti-ai dat seama, e ca si cum le-ai zice in fata ca e prost, asta nu vor suporta niciodata.

Si cateodata mai dai de ceva tipic olandez, ceva ce nu ti se pare neaparat ca ai putea sa vezi in alta parte.. ca sa evite mirosurile si nesimtitii... Iata si mirificul panou – mai precis : nu (va) urinati – toalete in parcare sau la metrou..