Din capitolul norul de deasupra mea sau why does it always rain on me

Ma duc eu la facultate si zic, eh, ce sa mai stau in Haga peste noapte, ma duc mai bine acasa.. e mai bine, dorm mai mult maine dimineata, ma trezesc relaxata.. boouun! Eram cu niste tocuri imense de 12cm si ies ca o floare din facultate, mai si ploua usor.. o vreme ideala de calatorit, ce sa zic.. Apare Jasper cu o umbrela! Excelent, perfect, eu si cu Lydie eram sub o umbrela. Dupa care, draguti ca de obicei, m-au dus si la gara.. vai ce ideal!

Merge trenul, taca-taca, paca-paca, merge trenul, la Schiphol, la aeroport, acest Otopeni al Olandei, stationeaza in tunel, ca deraiat..

Stau intr-un tren stramb, foarte stramb. Jur ca sunt treaza, lumina radiaza. Sunt in tunel, in jurul meu e noapte (nu va asteptati sa zic c-aud in jurul meu shoapte!). E bezna, o tai cu cutitu, iar noi stam stramb intr-o cutie de tren, cu putin aer, putin-putin, inclinati ca o buburuza pe deget. Da buburuza stie unde se duce. Inspre aer, libertate, spatiu, lumina, afara. Noi nu. Noi nu stim cand pornim, daca ne ducem, unde. Noi habar n-avem daca pornim. Trenul gufai, imprastie aer conditionat, se zbate latent in stare de picaj liber si se tolaneste in tunel ca un melc lipit gresit pe un fir de iarba. Futu-i. Sunt usor autista. Am fobii. Multe. Dar nu spun.

Deci pana la urma, dupa vreo 10minute de tunel, ne taram cu trenu in statie. Zic astia prin statie ca sa vedeti, la liniile 1, 2 si 3 nu mai circula nimic, mutati-va pe 4, 5 si 6. Ne mutam, ce sa facem, dupa alte 10 minute anunta ca stati degeaba, boilor! Nu mai pleaca nici un trend in Schiphol… Arrgghh!! Sau dupa cum spune Mada – smf in trenurile olandeze! Mie nu-mi convine ca Schipholul e la vreo 35 de euro de casa, deci iau bus-ul.. din cauza de aglomeratie (gen 20 de oameni, lol), soferul decide sa nu mai insiste cu biletele, asa ca mergem pe grrratis. Ajung la Museumplein, alerg dupa un tram [de unde si vorba batraneasca dupa femei si dupa tramvaie sa nu alergi niciodata – acum stiu!] si cad k o vk! In fine, dupa asta m-am bucurat ca am cazut, ca alergam dupa tramvaiul nepotrivit, si as fi injurat 15minute daca ajungeam sa-l iau.. pana la urma, 2 tramvaie mai incolo si alte 10 minute prin ploaie si tortura pe tocuri, am ajuns acasa.. oh yey! Joy!

Sa ridice mana cine merge la stilul meu cu transportul in comun, na!